Există viață și după pandemia de COVID 19

Nu am mai scris de foarte, foarte multă vreme aici. Am fost foarte ocupată cu jobul, familia... Nu am fost în concedii, am lucrat încontinuu. Mă gândesc să reiau, într-un alt format acest „jurnal”. Mă mai gândesc un pic

D U M I T R U C O R N I L E S C U - 04.04.1891 - 27.08.1975

-Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.
Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. Într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate.

Le-am comandat și am început să citesc. Pe când le citeam, am aflat că toate vorbeau despre o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă de la noi. Ideea unei astfel de vieţi mă înflăcăra din ce în ce mai mult şi îmi ziceam mereu: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscut poporului nostru această viaţă". Dar cum?
Am început încă din seminar să traduc din aceste cărţi; uneori chiar cărţi întregi, şi să le trimit spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Mă aşteptam să văd viaţa despre care îmi vorbeau ele, dar viaţa nouă nu venea.

Când eram la Universitate, din economiile mele şi banii pe care-i primeam ca pedagog la seminar şi cântăreţ la biserică, am început să tipăresc din aceste capitole, chiar cărţi, tractate, şi să le împart prin ţară. Dar cu toată această lucrare, viaţa pe care o aşteptam nu venea.
Mă miram și ziceam: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri: de ce nu vine aceeaşi viaţă despre care vorbesc ele?" Am în­ceput să mă gândesc mai temeinic citind cu mai multă atenţie. Cu prilejul acesta, am băgat de seamă că toate cărţile vorbeau de o singură carte: Biblia, în ele se spunea că fiecare om trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa zăboveşte să vină".

Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar - după câteva zile - Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere aşa de proastă că n-o puteam înţelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia aşa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o ci­tesc într-o altă limbă, am înţeles-o şi mi-a plăcut.
,,Hei, mi-am zis eu, dacă e ca poporul nostru să capete viaţa creştină prin Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?!"
Atunci am început să mă gândesc să fac o altă traducere. Am început să traduc Evanghelia după Matei pentru mine. Dar greutatea era cu ce să o tipăreşti? Nu puteam să mă gândesc să tipăresc Biblia cu economiile mele, fiindcă era prea mare. În acelaşi timp, tipăream mereu cărţi mai mici, apoi am tipărit un calendar cu gânduri creş­tine pentru fiecare zi.

Cineva a trimis acest calen­dar la Geneva doamnei (Prințesa) Călimachi. Când a venit în ţară, m-a rugat să vin s-o văd. Am vorbit despre lucrarea mea, i-am spus și că mă gândesc să fac o nouă traducere a Bibliei: „Tocmai acesta este şi gândul meu", mi-a răspuns dânsa.
Doamna Călimachi avea o sumă de bani, pe care o consacrase tocmai pentru acest scop: răspândirea Bibliei în România.
Aşa că s-a bucurat mult când a auzit că eu sunt gata să fac o altă traducere. Acum tipăritul era asi­gurat, deci m-am apucat imediat de lucru.

Întoarcerea mea la Dumnezeu...

Pe când lucram la traducerea Noului Tes­tament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dum­nezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva:
- Ce este păcat?
I-aş fi răspuns:
- Dacă omori pe cineva, ai făcut un păcat.
- Cine e un păcătos?
- Ucigaşul e un păcătos si locul lui este la închisoare.
Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii" (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe.

Când am ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au păcătuit", nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos". N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe.
Când am ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele..." m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot crede", mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care face binele», când eu văd că este cel puţin unul... sunt eu însumi." N-am putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea", am zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o capătă?" Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua moarte", adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de foc". Si, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa 20, mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt mai păcătoşi". Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd cine mai e acolo. Si, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii.
„Cum" mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pe­deapsă ca uciderea? Doar orice om spune min­ciuni în fiecare zi. Si nu numai una, ci multe si de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună." Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică si îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului".

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu foc. Am cer­cetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela din epistola către Romani, care spune că: „toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată", am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată». Care e deosebirea?" Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am văzut că era şi e o deosebire.
Da, „socotiţi neprihăniţi fără plată", dar prin credinţa în sângele lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate. „A", mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?" învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2). Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi", mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din lume". Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dum­nezeu: „Doamne, eu nu cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cu­vântul Tău." Şi aşa am luat pentru mine iertarea păcatelor.

Acesta a fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Si acum e un Mântuitor viu. ,,Bun", mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia, îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi". Dar cea mai mare bu­curie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu, căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul, pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.

Eu îmi închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descope­rit că există o astfel de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noş­tri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob al lui Isus Hristos, am zis: „dacă aposto­lul Pavel era un rob, cu atât mai mult trebuie să fiu eu rob." Si aşa L-am luat ca Domn si Stăpân al meu, care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn si Stăpân minunat e El, căci te poţi încrede deplin în El. Aşa m-am întors la Dumnezeu.

Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui Dum­nezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram. Căci îmi ziceam: „Tradu­cerea de până acum e făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă tra­ducere făcută de omul cel nou. Am început tra­ducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!

O întărire şi un început

Acum greutatea era că eram singura persoană care începuse o viaţă nouă în felul acesta. Aşa că am început să mă gândesc: „dar acum fiecare verset din Biblie mi se înfăţişa într-o lumină nouă. Şi versetul acesta din Filipeni 4 mi-a venit în minte: „In orice lucru aduceţi cere­rile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri". „Doamne", am zis eu, „nu pot să spun că sunt un necredincios. Cred orice lucru din Cuvântul Tău, dar nu ştiu dacă sunt pe calea cea bună.
M-am rugat. După trei luni, m-am pomenit, într-o dimineaţă, cu doi tineri de la Şcoala Militară din Botoşani care m-au întrebat cum pot să fie pregătiţi pentru moarte. „Fiindcă", ziceau ei, „trebuie să plecăm în curând pe front şi cine ştie dacă nu vom muri! Şi trebuie să spunem adevărul că nu suntem gata de moarte. Dumneavoastră ca preot trebuie să ştiţi cum poate fi cineva pregătit pentru moarte",,Da", am zis eu, „bine că aţi venit acum, fiindcă dacă aţi fi venit acum trei luni, n-aş fi putut să vă răspund la această întrebare. Domnul Hristos a murit pentru păcatele voastre şi, dacă luaţi pentru voi acest fapt şi vă daţi viaţa şi inima în mâna Lui, aveţi iertarea păcatelor chiar în această clipă. Iar dacă vă duceţi pe front si muriţi, Mântuitorul vă aş­teaptă să vă primească la El. Dar dacă vă veţi întoarce, veţi avea de făcut ceva pentru el şi anume să spuneţi şi altora cum pot fi pregătiţi pentru moarte". S-au bucurat mult de această veste. Au primit-o îndată şi s-au întors la cazarmă, spunând celor­lalţi că sunt mântuiţi şi că păcatele le sunt iertate.

Unii i-au luat în râs, alţii doreau să mai audă despre aşa ceva. Duminica următoare, au mai venit cu alţii si le-am spus adevărul si lor. Unii din ei s-au hotărât pentru Domnul şi, după câtăva vreme, era un număr destul de mare de suflete, cu care petreceam fiecare duminică după masă împreună, de la ora două până pe la nouă seara.
Acum aveam timp la dispoziţie, aşa că am simţit nevoia unei schimbări. Fiindcă toţi eram tineri, ne-ar fi plăcut să cântăm, dar nu ştiam ce să cântăm. Cântece din lume nu puteam cânta, iar cântări creştineşti nu aveam nici una. Dar, printre cărţile pe care le comandasem, la început, era şi o carte de cântări. M-am uitat prin ea şi am văzut că erau foarte frumoase Într-adevăr. Păcat că erau în altă limbă, nu în româneşte.
Acum însă obişnuiam să mă duc la Mântui­torul cu toate problemele şi i-am zis: „Mântui­torule, vezi în ce greutate mă aflu.

Eu nu sunt un mare muzicant, dar Tu poţi să-mi dai putere să traduc câteva cântări". M-am rugat astfel mai multă vreme, apoi am încercat, şi, după multă trudă, am tradus o cântare şi apoi altele, în duminica următoare, când au venit tinerii la mine, le-am spus că toate trebuie să se înno­iască în viaţa cea nouă, chiar şi cântarea. Ca urmare, am început să le cânt cântarea pe care o tradusesem. Le-a plăcut foarte mult şi, la ultima strofă, au început toţi să cânte. Am cântat timp de o oră, încât au învăţat cântarea pe dinafară, apoi s-au întors la cazarmă și au cântat-o. Mulţi din camarazii lor au început să zică: asta-i frumos, aceştia se duc şi petrec cu muzică dumi­nica. Trebuie să ne ducem si noi la petrecere". Au venit să petreacă şi mulţi dintre ei s-au hotărât pentru Domnul. Aşa a fost începutul.

Câteva fapte izbitoare au făcut să se întindă mişcarea.
Una dintre ele a fost întoarcerea la Dumnezeu a unui cunoscut necredincios. Era un tânăr cult, dar nu credea în nimic. Prietenii noştri, la început, doreau să-l facă si pe el să vină să audă Evan­ghelia, dar el nu voia. Unul dintre cei care s-au hotărât pentru Dumnezeu s-a îmbolnăvit. Docto­rul i-a spus să mănânce miere, dar miere nu se găsea în oraş în timpul războiului. El şi-a adus aminte că la mine mâncase miere la ceai. A rugat pe prietenul lui necredincios să vină la mine şi să-i aducă puţină miere. Necredinciosul nu voia să vină, căci zicea: „Omul acela îşi are părerile lui, eu le am pe ale mele, si nu vreau să mă cert cu el". Dar prietenul lui i-a zis: „Dacă tu n-aduci vorba de credinţă, el nu începe". „A, dacă e aşa", a zis el în cele din urmă, „am să mă duc".
A venit, şi a mai luat un alt prieten cu el. „Fiindcă" zicea el, „cine ştie, poate că ajungem la ceartă din cauza părerilor noastre deosebite si măcar să fim noi doi, iar el unul".

Când au venit, am început să vorbim despre toate: cum e vremea, cum merge războiul, etc, dar nici vorbă despre credinţă. Prietenul lui, care nu ştia nimic despre hotărârea camaradului său, şi-a zis: „Suntem în casa unui preot. Vorbim despre toate, numai despre religie nu. Nu este frumos. Trebuie să vorbim puţin şi despre credinţă, chiar dacă nu credem". Şi a început să spună că „acum lumea nu mai crede în nimic". Fără îndoială, m-am folosit de prilejul acesta si am început să vorbesc despre Evanghelie. Omul s-a supărat foc și a început să-mi spună o mulţime de lucruri neplăcute.
Eu am aşteptat până s-a liniştit şi apoi am început să vorbesc despre Mântuitorul. El a ascultat foarte liniştit şi, la urmă, a zis doar atât: „De ce nu ni se spun astfel de învățături la şcoală?" „Pentru că", am zis eu, „n-au trecut prin ele şi nu le au". Lui îi plăcea să citească. I-am dat o carte şi l-am rugat să vină duminica viitoare şi să-mi spună dacă i-a plăcut.
În duminica viitoare, când a venit, l-am între­bat despre carte. A spus că i-a plăcut foarte mult şi că tot ce a găsit în ea era foarte adevărat.

„Dacă e adevărat", i-am zis eu „trebuie să iei o hotă­râre". „Am şi luat-o", a răspuns el. „Ce hotărâre?" l-am întrebat eu nerăbdător. „M-am hotărât pentru Domnul Hristos". Ce bucurie pe noi, mai ales că el avea oarecare trecere printre tovară­şii lui, ca unul care era citit. El, prin pilda lui, a adus şi pe alţii.
Aveam și un foarte bun muzician, care a pregătit un cor. Într-o zi, el era la carceră si citea o carte despre rugăciune. Un prieten al lui l-a văzut si a început să râdă de el. Apoi, a zis:„Dacă este adevărat că prin rugăciune se poate face atât de mult, roagă-te ca diseară pe la ora şase să-mi dea drumul din carceră şi să mă duc la Iaşi. Atunci am să mă întorc si eu la Domnul". Muzicianul şi-a zis: De ce n-ar putea face Dum­nezeu lucrul acesta? Doar este spre slava lui". Apoi a zis prietenului său:„Dorinţa ţi se va împlini"; s-a retras pentru câteva minute, s-a rugat într-un colţ şi a început să citească mai departe.

Spre marea mirare a celorlalţi, pe la şase sea­ra, a venit un soldat si a zis: „L. e liber si are or­din să plece îndată la Iaşi". Ce răsunet a avut aceas­tă întâmplare în cazarmă! Fiecare a ştiut de ea. Duminica viitoare, si mai mulţi au venit să audă vestea Evangheliei. Aşa a început mişcarea Evanghelică în acea parte din țară.

10,000 Reasons (Bless the Lord) - Matt Redman (Best Worship Song Ever) (...

Adevărata pocăintă .Luigi Mitoi.

Crede, roagă-te, așteaptă

Ți-ai ascuns lacrimile de privirea oamenilor, dar cerul ți-a văzut sufletul plângând.
Ți-ai purtat durerile zâmbind însă Dumnezeu te-a simțit.
Ai îngropat griji, sentimente, doruri și lupte în tăceri pe care nu le-a auzit nimeni.
Numai Dumnezeu!
Oare nu-ți aude Dumnezeu gândurile și rugăciunile?
Sau îți închide ușa când îl cauți?
Rămâne El surd la rugăciunile tale?
E indiferent față de ce simți?
De ce alegi frica în locul încrederii?
De ce te îndoiești de puterea și iubirea Lui?
Crede cu toată inima! Crede până la final!
Și dacă vei cădea, să crezi!
Să lupți crezând!
Și când vei plânge să continui a crede!
Felul în care te simți nu schimbă planul lui Dumnezeu, așa că în orice ceas să crezi!
Să știi că lacrimile sunt cuvinte pe care numai Dumnezeu le înțelege!
Continuă să te rogi chiar dacă Dumnezeu nu iți răspunde.
El tace pentru că te ascultă!
Sper că azi nu te vei da bătut.
Sper că nu-ți vei pierde zâmbetul și speranța.
Să nu-ți fie frică să aștepți, din așteptări lungi se nasc binecuvântări minunate.
Răbdare!
Caută-L pe Dumnezeu din toată inima ta!
Nădăjduiește în El!
Mă rog lui Dumnezeu să te binecuvinteze cum nu ți-ai imaginat vreodată!

Rămâi sub binecuvântarea lui Dumnezeu suflet drag.

O parabolă captivantă, care îți poate schimba viziunea asupra vieții

Într-o bună zi Dumnezeu a adunat toate creaturile de pe pământ, pentru a stabili care și cât va avea de trăit.

Primul a fost chemat omul: „Tu ești o creatură nu foarte mare, de aceea îți ofer o viață de 20 de ani”. „Cam puțin” – s-a gândit omul, dar nu s-a opus și s-a dat smerit într-o parte.

După asta, Dumnezeu a chemat calul: „Ție o să-ți dau 40 de ani ca să trăiești – ești o creatură mai mare, de aceea vei avea și o viață mai lungă.” La care, calul s-a indignat:

„Miluiește-mă Doamne! Să fiu înhămat 40 de ani, să fiu lovit și pus la muncă silnică?!... Îmi sunt de ajuns și 20. Restul dă-i omului, el are mai multă nevoie”.

Dumnezeu a fost de acord și a chemat vaca. La fel ca și calului, i-a oferit 40 de ani. Nici vaca nu a acceptat: „Ferește-mă Doamne! 40 de ani să fiu mulsă în fiecare zi? Îmi sunt destui și 20, iar restul dă-i omului.” Dumnezeu nu s-a împotrivit.

Următorul a fost câinele: „Ție o să-ți dau 30 de ani de viață!” La care câinele a zis: „Miluiește-mă Doamne! Să stau 30 de ani legat și să rod oase!?… Dă-mi 15, iar restul lasă-i pentru om.”

Și de data asta a acceptat Dumnezeu. I-a dat omului încă 15 ani și a chemat pisica, propunându-i 20 de ani de viață. Pisica s-a gândit și a zis: „Nu vreau eu să prind șoareci 20 de ani, mă mulțumesc și cu 10, dă-i omului jumătate”.

Și, iată, așa trăiește omul: primii 20 de ani își trăiește propria viață – fără griji și probleme, apoi anii calului: muncește ca un cal și cară după el – casa, familia, munca. Următorii 20 de ani, oferiți de vacă, omul este „muls” de bani și susținere de către copii, nepoți, iar următorii 15 ani trăiește ca un câine: stă acasă, păzește gospodăria, are grijă de nepoți. La final vin anii pisicii, dar deja cum îți va fi norocul. Poți fi mângâiat pe cap tot restul vieții sau poți fi alungat în stradă cu un șut în fund”...

Hmmm, :) oare e chiar așa?

Tragedia tăcută a copiilor noștri...

Câteva sfaturi pentru a începe să dăruim copiilor noștri copilăria.

http://fasingur.info/tragedia-tacuta-copiilor-nostri-despre-care-nu-vorbeste-nimeni/

Rugăciune la începutul zilei

Tată, ziua de azi stă înaintea mea ca o coală albă. Nu știu ce îmi va aduce.

Soarele răsare și razele lui sunt pentru mine un simbol al dragostei Tale - luminoase, calde și prietenoase. Întinde-mi mâna, Doamne, ca s-o apuc strâns și să merg prin această zi alături de Tine. Ocrotește-mă când sunt în pericolul de a părăsi calea pe care merg alături de Tine.

Arătă-mi când fac ceva ce nu-Ți place. Dă-mi, Te rog, mereu clipe de odihnă în care să-Ți pot auzi vocea. Călăuzește-mă Tu în toate deciziile mele, pentru că Tu știi cel mai bine ce este bine pentru mine. Deschide-mi ochii să văd greșelile pe care le fac. Spune-mi când Te întristez. Deschide-mi urechile ca să-Ți aud vocea șoptită. Ajută-mă să transmit dragostea Ta în relațiile pe care le am cu oamenii din jurul meu, pe care Tu mi i-ai încredințat. Iar pe oamenii străini pe care îi voi întâlni astăzi, vreau să-i văd cu ochii Tăi, să-i respect și să-i prețuiesc pentru că au valoare în ochii Tăi.

Fă-mă conștientă de tot ce mă desparte de Tine, căci aceasta este vină în ochii Tăi, este păcat. Oprește-mă din drum ca să Ți le mărturisesc și să le aduc înaintea Ta. Curăță-mă apoi cu harul iertării Tale, ca să mă pot ridica din nou și să pot merge mai departe. Lasă-mă să mă opresc, să îngenunchez, să mărturisesc, să mă pocăiesc și să merg mai departe prin puterea Ta. Ca în botez vreau să mă scufund în iertarea Ta vindecătoare și să mă ridic în certitudinea dragostei Tale.
Amin.

(Dorothea Unbehend)

Jurnalul unei Biblii necitite

30 IANUARIE:  Am fost foarte ocupată. Majoritatea membrilor din familie au hotărât să mă citească în fiecare zi în acest an. Au tras de mine în primele două săptămâni într-o parte și-n alta… apoi m-au uitat.
 

5 FEBRUARIE:  Proprietarul meu m-a folosit pentru câteva minute săptămâna aceasta. A avut o discuție cu cineva și a căutat câteva referințe biblice să-l contrazică! Într-o seară m-au căutat și adolescenții familiei (a doua zi aveau examene).
 

25 MARTIE: Bine că a venit bunica familiei în vizită. M-a ținut câteva zile în brațe împărtășind familiei din sfaturile mele. Am sperat că cei din casă o vor lua pe urmele bunicuței și eu voi sta de-acum în compania lor, dar n-a fost să fie așa.
 

19 APRILIE: Am avut o zi foarte ocupată… am fost pentru prima dată anul acesta la biserică, de Paști...
 

8 MAI:  Am ceva verdeață între paginile mele…au apărut primele flori și s-au gândit că ar fi bine să preseze câteva, m-au deschis doar pentru asta. Toți au mult de muncă la lucru și vin  acasă obosiți, trebuie să se odihnească, trebuie să mănânce, trebuie să vadă știrile sau  ce-i nou pe internet și astfel vine seara.
 

2 IUNIE:  Sunt răvășită: una dintre fetele familiei se mărită, m-au aruncat de colo-colo sub toate cele și e clar că îi încurc. Eu nu le spun ce meniu să aleagă, ce formație să cânte, ce costumație să-și pună…
 

15 IULIE: M-au pus într-o geantă de voiaj. Bănuiesc că plecăm în vacanță… Aș fi preferat să rămân acasă decât să zac zile în șir în geanta aceea. De multe ori se întreabă creștinii de ce nu înțeleg ei planurile mele?! Cum să le înțeleagă dacă nu le cunosc?
 

22 AUGUST:  Sunt tot în geanta abandonată… lunile trecute erau obosiți de muncă, acum sunt obosiți  după concediu.
 

8 SEPTEMBRIE: Din nou la locul meu. În sfârșit am companie, vreo două reviste, câteva romane polițiste… Uneori aș vrea să am și eu difuzoare ca cele de la combina muzicală. Ce n-aș da să fiu și eu băgată-n seamă!
 

27 OCTOMBRIE: Astăzi, m-au căutat prin casă și m-au folosit. Cineva din familie a căzut la pat, bolnav. M-au așezat în mijlocul mesei din sufragerie. Cred că urmează să vină pastorul în vizită și vor vrea să vadă o minune.
 

15 NOIEMBRIE: Mi-au schimbat locul pe o măsuță ca sa mă poată folosi în caz de alarmă. Prin casă vorbesc de oboseala de la muncă, caută care mai de care odihnă, hrană sau se îndeletnicesc, ca de obicei, cu televizorul sau computerul!
 

20 DECEMBRIE:  Toți se pregătesc de Crăciun: curățenie, beteală, mâncare și cadouri...

S-a terminat un an în care iubiții mei au vrut să mă vadă doar ocazional. Ei cred că mă cunosc, pretind să le vorbesc, îmi cer să le vin în ajutor sau își pun întrebarea de ce planurile lor nu sunt și planurile mele, dar eu vă spun: „Cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”- Iacov 1:25