Am un dor nespus de copilărie, de tot ce înseamnă inocență. Mi- e dor să merg la bunici, să dorm până târziu și când mă trezesc s-o aud pe bunica trebăluind prin casă; mi-e dor să stau pe prispa casei bunicilor când plouă, să-mi pun o pătură și o pernă pe prag și să trag un pui de somn în mirosul pământului reavăn...
Dorul meu nu se poate împlini, de aceea mă tem să nu ajung prea stresată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu